Ce trebuie să știi ca să-ți călătorească în siguranță calul
Majoritatea cailor de călărie sunt transportați, măcar de câteva ori în viață, cu remorca sau cu autovanul. Poate fi o deplasare legată de cumpărarea sau vânzarea calului, de schimbarea grajdului, de un concurs, de o clinică sau, în cazul iepelor, de montă. Motivele pot fi multe, dar pentru majoritatea cailor, chiar și pentru cei cu experiență, o astfel de călătorie este mereu o încercare și un stres mai mic sau mai mare. Tocmai de aceea trebuie să facem tot ce ține de noi ca ei să călătorească pe cât posibil liniștit și, mai ales, în siguranță. Citind acest articol vei afla cum să pregătești calul pentru drum și ce trebuie să-i asiguri pe parcurs, ca să ajungă la destinație în cea mai bună condiție.
Remorcă sau autovan?
Caii pot fi transportați în autovane sau în remorci special destinate acestui scop. Diferența dintre ele se vede de la prima privire. La autovan, partea în care se află caii este parte integrantă a mașinii, în timp ce remorca este un element separat, cuplat la mașina care o va trage. Pentru marea majoritate a cailor, călătoria cu autovanul este mai confortabilă: acesta este mai stabil decât remorca și mai ușor de manevrat (de aceea intră mai lin în viraje și „zguduie” mai puțin). Mai ales caii mari și grei pot avea probleme cu găsirea echilibrului în remorcă. Diferențele dintre aceste mijloace de transport pot să nu fie atât de importante dacă mergem la un concurs în localitatea vecină, dar dacă plănuim un drum de câteva sau de peste zece ore, diferența va fi deja foarte simțită de calul nostru.
Cum pregătești vehiculul pentru transport?
Indiferent de varianta aleasă și de faptul că vehiculul ne aparține sau este închiriat, există câteva lucruri de bază de care trebuie să ne ocupăm înainte de plecare.
- Asigură-te că vehiculul este în stare tehnică bună. Verifică în special podeaua, ca să nu aibă găuri sau denivelări.
- Ai grijă la așternutul pe care vor sta caii. Evită așternutul prăfos sau care ridică mult praf; în drum se potrivește cel mai bine rumegușul.
- Vehiculul trebuie să aibă o ventilație potrivită. Mai ales în zilele foarte calde contează o bună circulație a aerului.
- Atârnă plase cu fân. Deși în timpul transportului calul nu ar trebui să primească furaje concentrate, el trebuie să aibă acces permanent la furaj de volum. Posibilitatea de a ciuguli fân reduce mult plictiseala și stresul și previne colicile. Poți uda ușor fânul ca să nu prăfuiască. Este important, pentru că pe tot drumul plasa se va afla foarte aproape de botul și de nările calului.
- Investește într-un sistem de supraveghere. Astfel vei putea urmări calul în timp real pe parcurs și vei putea reacționa rapid la o eventuală problemă. Este foarte important ca și camera să aibă funcție de vedere pe timp de noapte.
Cum pregătești calul pentru transport?
Pregătirea potrivită a calului este la fel de importantă ca pregătirea autovanului sau a remorcii cu care va fi transportat. Astfel putem nu doar să prevenim eventuale traumatisme, ci și să reducem mult stresul provocat de călătorie.
- Nu lăsa niciodată încărcarea pe ultima clipă. Mai ales dacă un cal nu călătorește des sau are probleme cu urcarea în remorcă. Rezervă-ți suficient timp ca să o faci pe îndelete. Dacă va fi transportat pentru prima dată în viață, începe să-l obișnuiești cu urcarea în remorcă sau în autovan cu cel puțin câteva zile înainte
- Pregătește un căpăstru potrivit și un ștreang. În timpul drumului, calul își poate pierde echilibrul și poate smuci brusc din cap. Un căpăstru cu apărători moi din blăniță îl va feri de rosături. În drum se potrivește cel mai bine și un ștreang de transport din cauciuc, ca acesta (multe mașini îl au deja în dotare), care amortizează eventualele smucituri.
- Ai grijă la protecția potrivită a picioarelor. Chiar și la un drum scurt se recomandă folosirea unor apărători de transport, care protejează picioarele calului de răni sau de accidentări. Apărătorile trebuie să protejeze și coroana și partea de sus a copitei. Mulți cai au nevoie de timp ca să se obișnuiască cu acest tip de apărători, așa că încearcă să-ți obișnuiești calul să meargă cu ele cu câteva zile înainte de drumul plănuit.
- Protejează baza cozii. Această parte a corpului calului este deosebit de expusă la deteriorări în timpul transportului. Mulți cai încearcă să-și sprijine crupa de ușa sau de peretele vehiculului, ca să-și găsească mai bine echilibrul. Asta poate duce la o rosătură serioasă la baza cozii și la distrugerea părului. Dacă nu ai o apărătoare profesională pentru baza cozii, o poți înlocui cu o bucată de burete subțire înfășurată în bandaj elastic
- Nu-i da calului furaje concentrate cu cel puțin o oră înainte de drum. Mișcarea îi va fi mult limitată, deci procesele lui digestive nu vor fi prea eficiente.
- Nu uita să ai mereu la tine, pe drum, pașaportul calului (cu vaccinările la zi). Poți fi rugat oricând să-l arăți, iar majoritatea centrelor ecvestre nu lasă un cal să intre pe teritoriul lor înainte de verificarea pașaportului.
Cum ai grijă de cal în timpul drumului și după încheierea lui?
Știm deja la ce să fim atenți când pregătim calul și vehiculul cu care va fi transportat. Responsabilitatea noastră nu se termină însă aici.
Îngrijirea potrivită în timpul drumului și imediat după încheierea lui (sau lipsa ei) poate influența mult condiția în care calul ajunge la destinație și timpul de care va avea nevoie pentru refacerea completă.
- Nu uita că un cal nu simte frigul la fel ca noi și că, dacă temperaturile nu sunt scăzute, iar el nu este tuns, nu va avea nevoie de pătură (supraîncălzirea este mai periculoasă pentru cal). Dacă transportăm însă calul iarna, ar trebui să-i punem o pătură cu gramaj potrivit condițiilor meteo.
- Ai grijă la hidratarea calului. În transport, calul nu are acces permanent la apă, așa că ține mereu la tine o găleată (o poți umple în timpul unei opriri, de pildă la orice benzinărie) și, dacă drumul durează mai mult de câteva ore, încearcă să-l adăpi.
- După ajungerea la destinație, plimbă calul de mână cel puțin 10–15 minute înainte de a-l duce în box. Asta îi va stimula circulația și metabolismul și îi va relaxa mușchii.
- Amână furajele concentrate cel puțin o oră după încheierea transportului. În acest timp, calul trebuie să aibă însă acces la fân. Nu uita să iei cu tine furajul și ovăzul propriu (iar dacă ai destul loc, și fânul) pe care calul le mănâncă acasă în fiecare zi. Stresul provocat de drum și de locul nou îi poate scădea pofta de mâncare, iar lucrurile noi le va încerca mai degrabă fără chef.
- Dacă drumul durează mai mult de 8–10 ore, încearcă să-i asiguri calului câteva ore de odihnă și, cel mai bine, posibilitatea unui păscut scurt, măcar de mână. Astfel calul va putea mânca în poziție firească (cu capul în jos), ceea ce permite drenarea sinusurilor. Asta poate preveni în mare măsură infecțiile respiratorii și așa-numita febră de transport.